Pedepse mai aspre pentru membrii unui grup infracţional organizat, specializat în comercializarea heroinei
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Pedepse mai aspre pentru membrii unui grup infracţional organizat, specializat în comercializarea heroinei

Procurorii din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) şi Procuraturii de circumscripţie Chişinău au obţinut rejudecarea cauzei membrilor unui grup infracţional organizat şi condamnarea lor la pedepse mai aspre, pentru păstrarea şi vânzarea heroinei, în proporţii deosebit de mari.

Inculpaţii sunt doi bărbaţi şi o femeie, originari din Chişinău. Aceştia, pe parcursul a două luni ale anului 2015, au desfăşurat activitate criminală de păstrare a drogurilor în scop de înstrăinare, dar şi le-au distribuit, în raza municipiului Chişinău.

Astfel, dacă în 2017 judecătorii i-au condamnat doar la pedepse cu amendă şi cu suspendare condiţionată a pedepsei, acum un bărbat şi o femeie – ambii cu vârsta de 40 de ani, au fost condamnaţi la a câte 8 ani de închisoare şi au fost lipsiţi de dreptul de a practica activitate farmaceutică pentru o perioadă de 3 ani, după executarea pedepsei.

În cazul celui de-al treilea membru al grupului criminal organizat – un bărbat cu vârsta de 49 de ani – acesta a fost condamnat la 9 ani închisoare, cu privarea dreptului de a practica activitate farmaceutică timp de 4 ani. Pentru toţi trei, la 4 februarie curent, judecătorii Curţii de Apel Chişinău au dispus executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit legii, această hotărâre poate fi supusă recursului la Curtea Supremă de Justiţie.
Similare
RECOMANDĂRI