Moartea lui Iurii Luncaşu: A fost deschis un dosar penal pentru omor intenţionat
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Moartea lui Iurii Luncaşu: A fost deschis un dosar penal pentru omor intenţionat

Deşi acum câteva zile se spunea că principala versiune este suicidul, ministrul de Interne Andrei Năstase a anunţat că pe cazul decesului omului de afaceri Iurie Luncaşu a fost deschis un dosar penal pentru omor intenţionat. Informaţii în acest sens au fost oferite în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

„A fost intentat un dosar penal în baza articolului 145 al Codului Penal (n.r. Omor intenţionat) astfel încât permite examinarea sub toate aspectele a acestui caz, care, bineînţeles, ridică foarte multe semne de întrebare, iarăşi prin prisma faptului că nu este un personaj oarecare, este un personaj din imediata apropiere a lui Vladimir Plahotniuc şi a grupării sale criminale”, a spus Năstase.

Ce ţine de acuzaţiile că actuala guvernare s-ar afla în spatele acestui omor, ministrul spune: „Tot felul de inepţii care s-au aruncat în spaţiul public, că în spatele acestui deces s-ar afla conducerea actuală a Republicii Moldova, fac parte dintr-un scenariu bine pus la punct de forţele ostile parcursului nostru civilizat, parcursului nostru european, forţele care în mod democratic au fost debarcate de la putere şi iată că suferă şi atunci când suferă aruncă în spaţiul public tot felul de inepţii.”

TVR MOLDOVA aminteşte cpă Iurii Luncaşu, reprezentantul companiei care deţine „Casa Albă”, impunătoarea clădire de la poalele parcului Valea Morilor, atribuită lui Vladimir Plahotniuc a decedat în acest weekend, fiind găsit împuşcat.

Citeşte întreg interviul AICI.

Similare
RECOMANDĂRI